Gând

Cât timp ne întrebăm cum să trăim

Ne ducem viața pe picioare(le ezitărilor inutile).

Publicat în Fără categorie | 3 comentarii

Serios

Ăsta a ajuns un cuvânt interesant. Care ar fi opusul său? Neserios, frivol, superficial… Toate pot fi bifate. Mai nou a ajuns un fel de exclamație fițoasă. Spui ceva aparent deplasat, ești întâmpinat cu `serios?`. Sau, poți fi etichetat instant prea serios. Depinde de cadrul în care ești prins. Eu unul m-am prins că nimic serios nu mai este legat de seriozitate. Dacă nu cumva o iau prea în serios.

Publicat în Fără categorie | 1 comentariu

Parcurs

Bat luni netrăite

Iau zile la pas

Colb fin de clipite

În urma mea las…

Publicat în Fără categorie | 5 comentarii

Impersonalul ‘se’

Se zice, se poartă, se consideră…`​Se`​-urile noastre de fiecare zi adeseori preluate necritic, firesc, de-a gata. Nu că ar fi neapărat greșite, aș zice mai degrabă, neadecvate. Generice prin definiție, `​se`-urile nu se potrivesc situațiilor particulare, fiind altfel spus,  nepersonalizabile. Odată exprimate, par relevante per se, sfera de acoperire vizând însă doar câmpul vast al vaguităților neconturate. Spusa, portul, considerările… Adică , ce spui, cum te (com)porți, ce consideri tu, eu, noi fiecare în parte. Nu e de ignorat pe de altă parte, faptul că orice particularitate poate ajunge punct de lansare în generic (curente, direcții, mode).

Publicat în Fără categorie | 5 comentarii

Poate că

ficțiunea supraviețuiește relatării obiective, narațiunea fantezistă rezistă consemnării reportericești, dar în final tot cu realitatea frustă ne vom confrunta.

Publicat în Fără categorie | 3 comentarii

Corect

Orice devine scop în sine, survolează deasupra vieții fără a căuta să o înțeleagă. Corectitudinea luată ca scop în sine, devine criteriu delimitativ (corect vs. incorect), tot în sine. Subsumată valorilor etice universale, corectitudinea e totuși impregnată de eticisme partinice. Poți fi corect rămânând în afara gestului compasiv, de pildă. Vice versa ar presupune negarea corectitudinii(?)…

Publicat în Fără categorie | 1 comentariu

Bunavoire

e opusul relei voințe. Ne exercităm voința într-una dintre cele două direcții. Sau ne putem declara indiferenți chiar dacă indiferența face și ea o diferență la nivelul alegerii. Indiferența poate face diferența. Nu așa cum o face binevoirea, ci ca ne-voire, ori ca voire reprimată, înăbușită în propriul său vid de elan. A face implică de asemenea nuanțe existențiale aparte de disjuncția maniheică bine/rău. Cum faci ceea ce crezi că e bine, sau cum înțelegi să nu faci ceea ce știi că nu e bine, implică detalii importante în planul înfăptuirilor conștiente, avizate. Pentru că a fi și a face fie se susțin, fie se subminează reciproc.

Publicat în Fără categorie | 7 comentarii

Prefer

naturalețea cu stângăciile ei inerente, artificialității rafinat elaborate.

Publicat în Fără categorie | 9 comentarii

Interval

Ne naștem, trăim, murim. Scurt spus, așa sună istoria vieții fiecăruia dintre noi. Nașterea, inaugurarea vieții de trăit. Moartea -anticipată de inerentele frământări existențiale- concluzia unei vieți trăite în intervalul deschis (căscat?) între cele două limite care ne circumscriu existența. Asupra momentelor limitative (nașterea și moartea sunt chiar momente, se petrec într-o clipă, în timp ce viața trăită se supune variabilelor intervalului), nu putem emite decât păreri, speculații, idei coapte (sau nu) pe jarul pățaniilor vieții trăite între limitele care o fac cu putință să se manifeste. Asupra intervalului însă, se poate vorbi, comenta, judeca, perora. Intervalul, ca parcurs al vieții este expus observațiilor, criticilor, etichetărilor pecetluitoare. Parcursul poate fi interpretat, răstălmăcit, bruiat de idei preconcepute. Dincolo de acestea, intervalul contează, e de luat în serios ca unică oportunitate de a trăi frumos. Și se poate trăi frumos atunci când prețuim ce avem între limitele date.

 

Publicat în Fără categorie | 1 comentariu

Fericit

Situație fericită, caz fericit… fericisme conjuncturale. Dar cineva se poate simți fericit și atunci vorbim de trăire personală, punctuală, de împărtășit. Putem aduce în discuție fericirea ca eveniment punctual, `​prezent` în sfera rezervată sensibilității personalizate. Ce înseamnă fericirea la nivelul verbalizării? Aproape orice. Mai puțin nefericirea care se pliază la fel pe situație, caz, frânturi de viață. Se poate fi fericit ori fericirea e doar verbalizare (delirantă)?

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii