Știu

că 1+1=2. Dar faptul că la un bănuț am adăugat un altul prin eforturi proprii, mă face să înțeleg că a aduna poate fi ceva altfel decât un banal cumul aritmetic. Știu -observând o repetitivitate care ar putea înceta cândva- că soarele va răsări și mâine (și) pentru mine… Se știe că gravitația e ”forța de atracție reciprocă a tuturor corpurilor din univers”(dex). Eu însă o voi percepe altfel decât ca definire consacrată în urma observării, dacă m-aș afla în cădere liberă, de pildă. De aceea adevărurile enunțate nu sunt de același fel cu cele trăite, experimentate. Și uite așa, fiecare avem adevărurile noastre de-teorizate, trecute prin viață, forjate existențial.

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Binefacerea

…sau facerea de bine, e validă doar sub aspect motivațional? Binele de făcut e raportabil la ce trebuie să faci, la ce te motivează, sau ar trebui să reflecte impulsul (subânțeles) al bunului simț? Depinde de vremuri, cutume.. Dar de contexte?

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Viața, dincoace de scopuri

Se poate trăi natural atunci când impui vieții un scop anume? Viața ta va ajunge să atârne în cele din urmă, de scopul propus. Nu există un scop, un sens, un înțeles unic al vieții, pe care să-l urmărim în mod exclusiv fără a ne afecta propriul fel de a fi. Sunt doar scopuri autoimpuse, ori sensuri trasate prin jungla imprevizibilă a existenței brute, sumar conceptualizate. Poate că viața ar trebui trăită dincoace de scopuri și sensuri. Urmând un scop anume, oare nu încetăm să rămânem noi înșine? Apoi, în ce privește urmarea unui traseu existențial implicit exclusivist, acesta poate îngusta din start orizontul cunoașterii vieții atât cât poate fi cunoscută.

Publicat în Fără categorie | Etichetat | Lasă un comentariu

Orice

ar putea fi încadrat, etichetat, definit fără rest. Pe de altă parte, nimic nu se mulează pe ceva străin naturii sale. Oricine, nimeni, cineva, nu ține de orice, nici de ceva. Ține doar de a fi, de a fi ceea ce este

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Continuum

Continuitatea e liantul parcursului vieții. Orice întrerupere ar putea compromite cursul existentei. Și totuși uităm, evităm anumite aduceri aminte, fără ca flow-ul nostru existențial să sufere delay-uri retardabile. Gap-uri punctuale nu ne prea dau peste cap traseul vieții. Pentru că le umplem semnificativ cu ceea ce ne putem închipui în ciuda continuum-ului nostru lacunar. Or fi pauze necesare, constructive chiar, cumva folositoare cursului vieții noastre confruntată constant cu contradicții ireconciliabile.

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Mișcare

Semnul distinctiv al lumii în care trăim e mișcarea. Punctul fix, nemișcat, nu există. Nu a existat vreodată. În teorie, poate fi enunțat, nu și arătat. Toate se află în mișcare, supuse schimbării, nedefinitive în cursul trecerii de care nu se poate trece. Cum rămâne cu rămânerea? Rămâne ceva neschimbat într-o lume aflată în continuă mișcare? Eventual clipa prezentă cât încă nu a trecut. Dar cine o poate surprinde în scurta ei licărire? Carpe diem.

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Iluzii

absorbite, preluate ori propulsate de imaginația noastră trăită cu fiecare închipuire zămislită lăuntric, ele sunt cele ce ne fixează în realitatea noastră. A fiecăruia în parte. Nimic din ce gândim, plănuim, sperăm ori credem, nu se poate situa înafara iluziilor fondatoare de realități. Nu realitatea e iluzorie, ci modelarea realității funcție de percepția noastră construită în marginea senzației, a observației validată strict subiectiv, a invariabilei noastre naturi variabile. Nu avem de ce ne plânge, iluzia e rezerva noastră de oxigen atunci când lumea noastră se află în situația de a fi sufocată în pernele moi ale certitudinilor infantile.

Publicat în Fără categorie | 4 comentarii

Relatări povestite

Orice relatare poate fi povestită, împodobită stilistic, verbal, etc. Dar conținutul relatării odată formulat ca povestire, devine poveste. Povestirea relatării presupune o oarecare măiestrie în mânuirea cuvântului, o îndemănare aparte, un skill, pierzând totuși din obiectivitate, făcând rabat de la pura constatare reportericească. Pe de altă parte, stricta înșiruire de evenimente și date, transformă relatarea în statistică seacă, lipsită de seva snoavei care ‘te prinde’. De ce n-ar deveni povestea relatare descriptivă, informată, acurată? Pentru că nu s-ar inspira din analiza obiectivă a faptelor axată pe evidențe verificabile(?). Povestea poate ‘bate’ relatarea dar nu o poate contrazice, ori nega.

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

In abstracto

Cam tot ce imaginăm, anticipăm, revizitări mentale, trăiri consumate cândva live. Nimic nu mai poartă amprenta experienței genuine, directe, neintermediate. Pe de altă parte, abstracțiile întrețin elanul vital, refreshuind realitatea colbuită, degajând rutina, repetitivitatea anostă, serialitatea caducă specifică fiecărui act văduvit de suflul participării personale.

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Versuși

Cei ce percep exterioritatea raportată la interioritatea lor, vs. viceversa. Să nu omitem hibrizii, viceversații, cei ce contrazic astfel de disjuncții, unii ca ei aflându-se printre normalii incategorisibili, incatalogabili, identici sieși, așa cum suntem fiecare în noi înșine, dincoace de imboldul observației etichetante.

Publicat în Fără categorie | 3 comentarii